Articol tehnic. Se adresează proiectanților, electricienilor autorizați, șefilor de șantier și diriginților. Conține formule de calcul, scheme și detalii de execuție; presupune cunoștințe de bază de instalații electrice.
Instalația de legare la pământ a unei centrale fotovoltaice îndeplinește patru funcții distincte, iar fiecare impune alte cerințe de proiectare. Articolul le tratează pe rând: norme, măsurarea solului, tipuri de prize, formule, exemple numerice, execuție și verificare.
Schema de împământare a panourilor fotovoltaice, pe scurt
Schema de la începutul articolului este schema monofilară de principiu a legării la pământ pentru o centrală fotovoltaică pe clădire, în schemă TN-C-S. Pe scurt, ce se leagă și unde:
- Masele generatorului (ramele modulelor, șinele structurii, jgheaburile metalice, carcasele invertoarelor) se leagă între ele și la bara principală de egalizare printr-un conductor continuu, pozat lângă cablurile de c.c. Detalii în secțiunea 8.
- Structura: pe o clădire fără paratrăsnet sau cu distanța de separare respectată, se leagă la bara de egalizare, nu la paratrăsnet, cu minimum 6 mm² cupru pentru echipotențializare. Dacă distanța nu poate fi respectată, structura se leagă la amândouă, cu minimum 16 mm² cupru (secțiunea 9).
- Bara principală de egalizare se leagă la priza de pământ; conductorul se dimensionează separat, uzual cel puțin 16 mm² cupru.
- SPD-urile se conectează în derivație, între conductoarele active și bara de egalizare.
- PEN se leagă la bară în punctul de separare; în aval, PE și N rămân distincte.
- Partea de curent continuu: la invertoarele fără transformator, niciun pol nu se leagă la pământ; se leagă numai masele (secțiunea 7).
Schema este de principiu. Conductorul PE al circuitelor, conductorul spre priză, coborârile de paratrăsnet și electrozii se dimensionează fiecare separat; valorile finale rezultă din proiect, din calculul prizei și din instrucțiunile producătorilor.
1. Ce face instalația de legare la pământ într-o centrală fotovoltaică
O centrală fotovoltaică are două rețele electrice cu comportament diferit: partea de curent continuu (module, stringuri, cutii de conexiuni) și partea de curent alternativ (invertor, tablou, racord). Instalația de legare la pământ le deservește pe amândouă.
| Funcție | Ce protejează | Mărimea care contează | Cerința tipică |
|---|---|---|---|
| Protecția la șoc electric | Oamenii care ating carcase, rame, structuri | Tensiunea de atingere la defect | Rezistență de dispersie mică și conductoare PE continue |
| Echipotențializarea | Oamenii și echipamentele, între două mase accesibile simultan | Diferența de potențial între mase | Legături scurte, continue, cu secțiune suficientă |
| Scurgerea curentului de trăsnet | Clădirea, modulele, invertoarele | Impedanța la impuls și geometria prizei | Priză de tip A sau B, trasee scurte și drepte |
| Referința de potențial pentru SPD și invertor | Electronica invertorului, izolația modulelor | Lungimea legăturii SPD–bară de egalizare | Sub 0,5 m în total, fără bucle |
Protecția la șoc electric. La un defect de izolație, o masă metalică ajunge sub tensiune. Legătura la pământ închide un circuit de defect cu impedanță mică, astfel încât protecția deconectează înainte ca tensiunea de atingere să devină periculoasă. Fără această legătură, masa rămâne sub tensiune până o atinge cineva.
Echipotențializarea. Pericolul nu vine din potențialul unei mase față de pământul îndepărtat, ci din diferența de potențial între două puncte pe care un om le atinge simultan. Dacă rama modulului, structura, jgheabul și carcasa invertorului sunt legate între ele, urcă împreună și diferența dintre ele rămâne mică.
Curentul de trăsnet. Un curent de trăsnet are amplitudini de zeci de kiloamperi și front de microsecunde. La asemenea fronturi contează inductivitatea traseului, nu doar rezistența măsurată la frecvență joasă. De aceea o priză cu 1 Ω, dar legată printr-un conductor lung și cu bucle, protejează mai slab decât una cu 5 Ω legată scurt și drept.
Referința pentru SPD. Un descărcător limitează tensiunea între conductorul activ și bara de egalizare. Tensiunea reziduală văzută de invertor este suma dintre nivelul de protecție al SPD-ului și căderea inductivă pe conductoarele lui de legătură, aproximativ 1 kV pe metru la curenți de impuls. O împământare bună cu legături lungi la SPD anulează protecția.
Particularitatea părții de curent continuu: modulele produc tensiune cât timp sunt iluminate, iar oprirea invertorului nu scoate generatorul de sub tensiune. Sursa este limitată în curent, deci siguranțele de c.c. nu asigură singure protecția la șoc electric. Protecția pe c.c. se bazează pe izolația dublă sau întărită a modulelor, cablurilor și conectorilor, completată de echipotențializarea maselor și de supravegherea izolației de către invertor.
2. Cadrul normativ și valorile-limită
În România, valorile-limită uzuale sunt 4 Ω pentru priza de protecție, 1 Ω pentru priza comună cu instalația de paratrăsnet și 10 Ω pentru priza separată de paratrăsnet. Ele provin din normativul I7; restul documentelor stabilesc metoda de calcul, materialele și regulile specifice fotovoltaicelor.
| Document | Ce reglementează pentru o centrală fotovoltaică |
|---|---|
| Normativ I7 | Instalații electrice în clădiri, prize de pământ, protecția la trăsnet, valorile-limită de mai jos |
| SR HD 60364-7-712 | Reguli specifice instalațiilor fotovoltaice: echipotențializare, DDR, SPD, cabluri |
| SR HD 60364-4-41 | Protecția la șoc electric, condițiile de deconectare automată în TN, TT, IT |
| SR HD 60364-5-54 | Prize de pământ, conductoare de protecție și de echipotențializare, secțiuni minime |
| SR EN IEC 62305 (părțile 1–4) | Evaluarea riscului de trăsnet, prize de tip A și B, distanța de separare, SPD |
| SR EN 62561 | Componentele instalației de paratrăsnet: conductoare, electrozi, piese de îmbinare |
| SR EN 61643-31 și CLC/TS 51643-32 | SPD pentru partea de c.c. a instalațiilor fotovoltaice: cerințe și alegere |
| IEC TR 63227 | Protecția la trăsnet și supratensiuni pentru sisteme fotovoltaice, inclusiv parcuri la sol |
| SR EN 50522 | Legarea la pământ a instalațiilor peste 1 kV: postul de transformare al parcului |
| 1 RE-Ip 30/2004 | Îndreptar de proiectare și execuție a instalațiilor de legare la pământ: formule și coeficienți |
| STAS 12604/4 și /5 | Protecția împotriva electrocutărilor, instalații fixe: prescripții de proiectare și verificare |
| SR EN 62446-1 | Verificările la punerea în funcțiune a unei instalații fotovoltaice, inclusiv continuitatea legăturilor |
Standardele se revizuiesc. Seria de protecție la trăsnet a fost republicată de ASRO în 2024 ca SR EN IEC 62305-1…4; valorile citate în acest articol (lungimi minime, coeficienți, dimensiuni de materiale) provin din ediția anterioară și se confirmă în ediția aplicabilă proiectului. Normativul I7-2011 se folosește cu modificările ulterioare.
| Situație | Rezistența de dispersie cerută | Observație |
|---|---|---|
| Priză folosită numai pentru protecția la șoc electric | cel mult 4 Ω | Cazul unei centrale pe o clădire fără paratrăsnet |
| Priză comună: instalație electrică și paratrăsnet | cel mult 1 Ω | Cazul recomandat când există paratrăsnet |
| Priză separată, numai pentru paratrăsnet | cel mult 10 Ω | Se leagă totuși echipotențial cu restul, direct sau prin eclator |
| Schemă TT, condiția de deconectare | R_A × I_Δn ≤ 50 V | La DDR de 300 mA rezultă cel mult 166 Ω; limita de 4 Ω rămâne acoperitoare |
| Post de transformare al parcului (medie tensiune) | Din calculul tensiunii de atingere | Depinde de curentul de punere la pământ comunicat de operatorul de distribuție |
Două precizări evită confuziile frecvente. O rezistență mică nu demonstrează singură siguranța: limitele de mai sus se aplică împreună cu condițiile de deconectare automată și cu cerințele de protecție la trăsnet. Standardul de protecție la trăsnet pune accentul pe forma și dimensiunile prizei și recomandă doar orientativ o valoare sub 10 Ω.
Operatorul de distribuție cere la punerea în funcțiune un buletin de verificare a prizei de pământ, emis de personal cu autorizările cerute pentru astfel de măsurări. Valoarea măsurată se compară cu limita din proiect, nu cu o valoare generică.
3. Rezistivitatea solului: mărimea de la care pornește tot calculul
Rezistența unei prize este direct proporțională cu rezistivitatea solului, deci o eroare de 50 % la rezistivitate înseamnă o eroare de 50 % la rezultat. Rezistivitatea ρ se exprimă în Ω·m și reprezintă rezistența unui cub de sol cu latura de 1 m, măsurată între două fețe opuse.
Curentul trece prin sol pe cale electrolitică, prin apa din pori și sărurile dizolvate în ea. De aici rezultă cei trei factori care modifică rezistivitatea: umiditatea, conținutul de săruri și temperatura. Un sol înghețat sau uscat conduce de câteva ori mai slab decât același sol umed.
| Tip de sol | Rezistivitate orientativă (Ω·m) |
|---|---|
| Turbă, sol mlăștinos | 5–40 |
| Argilă, sol argilos | 20–100 |
| Cernoziom, sol arabil | 50–100 |
| Nisip umed | 200–300 |
| Nisip uscat, pietriș | 1.000–3.000 |
| Stâncă | 1.000–10.000 |
Valorile din tabel sunt aproximative și servesc doar la estimări preliminare. Pentru un parc la sol sau pentru orice priză cu limita de 1 Ω, rezistivitatea se măsoară pe amplasament.
Metoda Wenner, cu patru electrozi
Patru țăruși se bat în linie dreaptă, la distanțe egale a. Aparatul injectează curent între țărușii exteriori și măsoară tensiunea între cei interiori. Raportul dintre tensiune și curent este rezistența R afișată, iar rezistivitatea rezultă din:
Factorul 2πa apare din geometria câmpului: curentul se împrăștie în semisfere în jurul țărușilor de curent, iar tensiunea măsurată între țărușii interiori depinde numai de distanța a. Formula este valabilă cât timp țărușii sunt bătuți puțin, cel mult a/20.
Valoarea obținută este o rezistivitate aparentă: o medie ponderată a volumului de sol străbătut de curent, care crește odată cu a. De aceea măsurarea se repetă cu a = 2, 4, 8 și 16 m. Variația rezultatului cu a indică stratificarea solului; determinarea rezistivității și grosimii fiecărui strat cere interpretarea curbei, nu se citește direct. Exemplu: la a = 4 m aparatul arată 3,18 Ω, deci ρ = 2π × 4 × 3,18 ≈ 80 Ω·m.
Interpretarea profilului decide tipul prizei:
- Rezistivitatea scade cu adâncimea (strat umed sau pânză freatică dedesubt): electrozii verticali lungi sunt eficienți.
- Rezistivitatea crește cu adâncimea (stâncă sub un strat subțire de sol): electrozii verticali nu ajută, se extinde priza orizontală.
- Rezistivitatea este constantă: alegerea se face pe criterii de cost și spațiu.
Pe un parc la sol se măsoară pe cel puțin două direcții perpendiculare și în mai multe puncte, departe de conducte metalice îngropate, care falsifică rezultatul.
Coeficientul de sezon
Măsurarea surprinde solul într-o singură zi. Priza trebuie să respecte limita și în cea mai nefavorabilă perioadă a anului, la îngheț sau secetă. Rezistivitatea de calcul se obține înmulțind valoarea măsurată cu un coeficient de sezon ψ:
Coeficientul se alege după adâncimea h a electrodului și după umiditatea solului în momentul măsurării. Valorile din îndreptarul 1 RE-Ip 30 (tabelul A.1.10) sunt:
| Adâncimea electrodului | Sol foarte umed la măsurare | Umiditate mijlocie | Sol uscat la măsurare |
|---|---|---|---|
| 0,5 < h ≤ 0,8 m | 3 | 2 | 1,5 |
| 0,8 < h ≤ 4 m | 1,5 | 1,3 | 1,1 |
| h > 4 m | 1,2 | 1,1 | 1 |
Logica tabelului: o măsurare făcută pe sol ud arată o rezistivitate mai mică decât cea din perioada nefavorabilă, deci se corectează mai mult. Banda orizontală la 0,8 m stă în stratul care îngheață și se usucă și are coeficienți mai mari decât electrozii situați mai adânc. Orice altă valoare sau interpolare se justifică în proiect.
4. Tipuri de prize de pământ
Pentru centralele fotovoltaice se folosesc cinci configurații, iar alegerea depinde de profilul solului, de spațiul disponibil și de existența paratrăsnetului. O priză poate fi naturală (elemente metalice existente în sol, cum sunt armăturile fundației) sau artificială (electrozi montați special).

| Tip de priză | Alcătuire | Unde se folosește | Avantaj | Limită |
|---|---|---|---|---|
| Verticală | Țăruși sau țevi bătute, legați cu platbandă | Spațiu mic, sol cu rezistivitate care scade în adâncime | Ajunge în straturi umede, stabilă sezonier | Ineficientă pe stâncă; electrozii apropiați se ecranează |
| Orizontală | Platbandă sau conductor rotund în șanț, la 0,8 m | Sol subțire peste stâncă, trasee lungi de cabluri | Execuție simplă, se pune în șanțul de cabluri | Sensibilă la îngheț și secetă |
| De contur (inel) | Platbandă închisă în jurul clădirii, la circa 1 m de fundație | Clădiri cu paratrăsnet; tip B după SR EN 62305-3 | Egalizează potențialul în jurul clădirii | Necesită săpătură pe tot perimetrul |
| De fundație | Platbandă sau armătură înglobată în betonul fundației | Clădiri noi | Protejată de coroziune, fără săpătură suplimentară | Se execută numai la turnarea fundației |
| Plasă (rețea) | Ochiuri de platbandă pe toată suprafața | Parcuri la sol, posturi de transformare | Rezistență mică și tensiuni de pas reduse | Cantitate mare de material |
Priza complexă combină electrozi verticali cu electrozi orizontali de legătură și este varianta uzuală în România: un contur de platbandă cu țăruși la colțuri și pe laturi.
Clasificarea din standardul de protecție la trăsnet
SR EN 62305-3 definește două dispuneri. Tipul A înseamnă electrozi individuali, orizontali sau verticali, câte unul la fiecare conductor de coborâre, minimum doi în total. Tipul B înseamnă un inel exterior cu cel puțin 80 % din lungime în contact cu solul sau o priză de fundație.
Pentru tipul A, standardul impune o lungime minimă l1 a fiecărui electrod orizontal, respectiv 0,5 × l1 pentru electrozii verticali. Pentru nivelurile de protecție III și IV, l1 este 5 m indiferent de rezistivitate. Pentru nivelurile I și II, l1 crește cu rezistivitatea solului și se citește din diagrama standardului, pe curba nivelului respectiv.
Pentru tipul B, raza medie a suprafeței închise de inel trebuie să fie cel puțin l1. Dacă nu este, se adaugă electrozi suplimentari la fiecare coborâre. Tipul B este preferat la clădirile cu instalații electronice, deci și la cele cu centrale fotovoltaice, pentru că egalizează potențialul între coborâri.
Structura metalică a parcului ca priză naturală
La parcurile la sol, stâlpii din oțel zincat bătuți la 1,5–2 m adâncime sunt electrozi verticali naturali. Sute de stâlpi legați între ei prin structură dau o rezistență de dispersie mică. Ei pot fi luați în calcul numai dacă legătura electrică dintre mese este asigurată și verificată, nu presupusă. Șuruburile structurii nu garantează continuitatea pe 25 de ani.
5. Formulele de calcul, explicate
Toate formulele au aceeași structură: rezistivitatea solului împărțită la o lungime, înmulțită cu un logaritm care descrie forma electrodului. Consecința practică: lungimea electrodului contează mult, grosimea lui contează puțin. Relațiile sunt aproximații inginerești pentru sol omogen și electrozi mult mai lungi decât groși; pentru sol stratificat se folosește un model corespunzător.
De unde vine rezistența de dispersie
Curentul iese din electrod și se împrăștie în sol prin secțiuni tot mai mari. Primii centimetri de sol din jurul electrodului au secțiunea cea mai mică și dau cea mai mare parte din rezistență. Pentru un electrod semisferic de rază r, integrarea straturilor de sol dă:
Jumătate din rezistență se află în stratul dintre r și 2r. De aceea compactarea solului în jurul electrodului și contactul intim metal–sol influențează direct valoarea măsurată.
Electrod vertical
Pentru un țăruș de lungime l și diametru d, cu capătul superior la suprafață:
Pentru un țăruș îngropat, cu capătul superior la adâncimea q, se folosește forma din 1 RE-Ip 30, unde t = q + l/2 este adâncimea mijlocului electrodului:
Constanta 0,366 este ln 10 / 2π și apare din trecerea de la logaritm natural la logaritm zecimal. Al doilea termen din paranteză este corecția de adâncime: suprafața solului se comportă ca o oglindă pentru liniile de curent, iar un electrod mai adânc este mai puțin stânjenit de ea.
Ce arată formula, pe un țăruș de 3 m cu diametrul de 76 mm:
- Dublarea lungimii la 6 m reduce rezistența cu circa 43 %.
- Dublarea diametrului la 152 mm reduce rezistența cu circa 14 %.
Pentru profile necirculare se folosește un diametru echivalent: d = 0,95 × b la cornier (b fiind lățimea aripii) și d = b/2 la platbandă (b fiind lățimea).
Electrod orizontal
Pentru o platbandă de lungime l și lățime b, îngropată la adâncimea q:
Pentru conductor rotund de diametru d, expresia de sub logaritm devine l²/(d × q). Adâncimea q apare la numitor: o bandă mai adâncă are rezistență puțin mai mică, dar câștigul real al adâncimii este ieșirea din stratul care îngheață.
Pentru o bandă închisă în inel, îndreptarul 1 RE-Ip 30 (tabelul A.1.8) dă o formulă proprie, cu l egal cu lungimea inelului:
Formula este dedusă pentru inel circular. Pentru un contur dreptunghiular se folosește ca aproximație, cu l egal cu perimetrul, iar aproximația se declară în calcul.
Mai mulți electrozi în paralel: coeficientul de utilizare
Doi electrozi apropiați nu dau jumătate din rezistența unuia. Câmpurile lor de curent se suprapun și fiecare folosește mai puțin sol decât dacă ar fi singur. Efectul se numește ecranare și se exprimă prin coeficientul de utilizare u, subunitar:
Coeficientul depinde de numărul de electrozi n, de așezarea lor (în linie sau pe contur închis) și de raportul dintre distanța a între electrozi și lungimea lor l. Valorile se iau din 1 RE-Ip 30, tabelul A.1.1. Pentru electrozi pe contur închis, la a/l = 2:
| Număr de electrozi verticali | u_v (electrozi verticali) | u_o (banda de legătură) |
|---|---|---|
| 4 | 0,72 | 0,52 |
| 6 | 0,66 | 0,44 |
| 10 | 0,61 | 0,30 |
| 20 | 0,55 | 0,29 |
| 40 | 0,52 | 0,27 |
Pentru alte rapoarte a/l și pentru așezarea în linie, tabelul are coloane separate; interpolarea între rânduri se declară în calcul. Regula care rezultă: distanța dintre electrozii verticali să fie cel puțin egală cu lungimea lor, de preferat dublă. Electrozii înghesuiți la 1 m unul de altul se ecranează puternic și nu își justifică costul.
Priza complexă
Electrozii verticali și banda de legătură lucrează în paralel:
Priza plasă
Pentru o rețea de benzi care acoperă suprafața A, cu lungimea totală a conductoarelor L:
Primul termen este rezistența unei plăci circulare cu aceeași suprafață și depinde de întinderea prizei. Al doilea termen corectează faptul că plasa nu este o placă plină. La parcuri mari, primul termen domină: îndesirea ochiurilor scade puțin rezistența. Formula estimează rezistența la frecvență joasă în sol omogen; ea nu înlocuiește verificarea tensiunilor de pas și de atingere.
Tensiunea prizei la defect
La un defect cu punere la pământ, priza urcă la potențialul:
I_E este curentul care trece efectiv prin priză spre sol. U_E este ridicarea potențialului prizei față de pământul de referință și nu se confundă cu tensiunea de atingere. Tensiunea de atingere este diferența dintre potențialul masei atinse și potențialul solului de sub picioare; ea nu este o fracție fixă din U_E. Verificarea se face după procedura din SR EN 50522, cu durata defectului, tensiunile de atingere calculate sau măsurate și potențialele transferate în afara prizei (garduri, conducte, cabluri). Ea este obligatorie la postul de transformare al unui parc.
Secțiunea conductorului de protecție
Conductorul trebuie să suporte termic curentul de defect pe durata deconectării:
I este curentul de defect în amperi, t timpul de deconectare în secunde, iar k un coeficient de material și de condiții termice. Pentru un conductor de cupru izolat cu PVC, pozat separat și negrupat cu alte cabluri, k = 143; pentru un conductor PE din interiorul unui cablu cu PVC, k = 115. Exemplu cu k = 143: 6 kA timp de 0,2 s cer cel puțin 18,8 mm², deci se alege 25 mm².
Comportarea la impuls
Rezistența măsurată cu aparatul este o valoare de frecvență joasă. La curent de trăsnet, un electrod orizontal lung se comportă ca o linie cu inductivitate: porțiunile îndepărtate de punctul de injecție nu apucă să participe. Mai multe ramuri scurte care pleacă din punctul de coborâre sunt mai eficiente decât o singură bandă lungă de aceeași lungime totală.
6. Două exemple de calcul
Exemplele folosesc formulele din secțiunea 5 și coeficienții din 1 RE-Ip 30. Rezultatele sunt estimări de proiectare, condiționate de geometrie și de coeficienții aleși; valoarea reală se confirmă prin măsurare.
Exemplul A: centrală de 100 kWp pe o hală cu paratrăsnet
Date: hală de 60 × 30 m, priză comună cu paratrăsnetul, deci limita este 1 Ω. Rezistivitate măsurată 60 Ω·m (argilă), la umiditate mijlocie. Coeficienți de sezon din tabelul A.1.10: 2 pentru banda orizontală la 0,8 m și 1,3 pentru electrozii verticali. Rezultă 120 Ω·m, respectiv 78 Ω·m în calcul.
Pasul 1: inelul. Platbandă OL-Zn 40 × 4 mm, la 1 m de fundație și 0,8 m adâncime. Conturul are 62 × 32 m, deci l = 188 m. Se folosește formula inelului, ca aproximație pentru conturul dreptunghiular.
Inelul singur respectă limita de 4 Ω, dar nu pe cea de 1 Ω. Se adaugă electrozi verticali.
Pasul 2: electrozii verticali. Țeavă OL-Zn de 2½” (d = 76 mm), l = 3 m, capătul superior la 0,8 m, deci t = 2,3 m.
Se montează electrozi la fiecare 6 m pe contur (a/l = 2), adică n = 31. Prin interpolare liniară între rândurile n = 20 și n = 40 ale tabelului A.1.1: u_v = 0,5335 și u_o = 0,279.
Pasul 3: priza complexă.
Observații din acest calcul:
- Priza trece cu o rezervă de numai 3 %. O asemenea rezervă nu acoperă incertitudinea măsurării rezistivității; în proiect se prevăd de la început măsuri suplimentare sau poziții de rezervă pentru electrozi.
- Banda în prezența țărușilor valorează 5,40 Ω, nu 1,51 Ω. Ecranarea reciprocă este motivul pentru care rezistențele nu se adună simplu în paralel.
- Cu o rezistivitate măsurată de 80 Ω·m în loc de 60, aceeași priză ar da 1,29 Ω și nu ar mai respecta limita. O estimare a solului „după ochi” decide dacă priza trece sau nu.
- Adăugarea de țăruși pe același contur aduce un câștig tot mai mic, pentru că scade u_v. Când priza nu iese, soluțiile eficiente sunt electrozii de adâncime, extinderea conturului sau folosirea fundației ca priză naturală.
Exemplul B: parc la sol de 1 MWp cu post de transformare
Date: teren de 120 × 90 m, rezistivitate măsurată 100 Ω·m la umiditate mijlocie, coeficient de sezon 2 (bandă la 0,8 m adâncime), deci 200 Ω·m în calcul. Priza este o plasă de platbandă 40 × 4 mm cu ochiuri de 30 × 30 m, pozată în șanțurile de cabluri.
Lungimea conductoarelor: 4 benzi de 120 m și 5 benzi de 90 m, în total L = 930 m. Suprafața A = 10.800 m², deci r = 58,6 m.
Stâlpii bătuți ai structurii, legați la plasă, reduc suplimentar valoarea. Ei se iau în calcul numai dacă continuitatea și durabilitatea legăturilor sunt asigurate.
Verificarea la medie tensiune: se presupune că prin priză se dispersează efectiv I_E = 300 A (valoare ipotetică), după scăderea curenților care se întorc pe căi metalice și aplicarea factorilor de reducere; curentul total de defect comunicat de operator nu este automat I_E. Priza urcă la U_E = 1,07 × 300 ≈ 320 V. Aceasta este ridicarea potențialului prizei, nu tensiunea de atingere. Conformitatea se stabilește după procedura din SR EN 50522: durata defectului, tensiunile de atingere calculate sau măsurate în jurul postului și potențialele transferate prin gard, conducte și cabluri. Măsurile obișnuite, dacă verificarea nu iese, sunt un contur de dirijare a potențialului la 1 m de clădirea postului și tratarea separată a gardului.
7. Schema de legare la pământ a rețelei și partea de curent continuu
Schema rețelei de curent alternativ (TN sau TT) stabilește ce rol are priza locală și ce dispozitiv deconectează la defect. Centrala fotovoltaică preia schema instalației la care se racordează; nu și-o alege.
| Schemă | Cum se închide curentul de defect | Rolul prizei locale | Dispozitivul care deconectează | Unde se întâlnește |
|---|---|---|---|---|
| TN-S | Prin conductorul PE, până la neutrul transformatorului | Echipotențializare, repetarea legării PE la pământ | Întreruptor automat sau siguranță | Instalații industriale cu post propriu |
| TN-C-S | Prin PEN până la punctul de separare, apoi prin PE | PEN se leagă la priză în punctul de separare | Întreruptor automat sau siguranță | Majoritatea branșamentelor din rețeaua publică |
| TT | Prin priza consumatorului și priza postului, prin sol | Face parte din bucla de defect | DDR, de regulă; protecție la supracurent numai dacă bucla de defect o permite | Zone rurale, rețele aeriene vechi |
| IT | La primul defect circulă doar un curent mic, prin capacitățile rețelei față de pământ | Leagă masele; neutrul este izolat | Controlul izolației semnalizează; al doilea defect deconectează | Aplicații speciale |
TN-C-S. După punctul în care PEN se separă în PE și N, cele două conductoare nu se mai reunesc. Bara PE a tabloului invertoarelor se leagă la bara principală de egalizare, iar aceasta la priză. Un N legat din nou la PE în aval face ca DDR-urile să declanșeze sau să nu mai protejeze.
TT. Curentul de defect trece prin două prize înseriate și este, de regulă, prea mic pentru declanșarea sigură a unui întreruptor automat. Deconectarea o face de regulă un dispozitiv diferențial, cu condiția de mai jos; protecția la supracurent este admisă numai dacă sunt demonstrate condițiile de deconectare:
R_A este rezistența prizei și a conductorului de protecție până la masă, iar I_Δn curentul nominal al DDR-ului. În TT, calitatea prizei locale este direct o condiție de siguranță.
Tipul dispozitivului diferențial
Un invertor fără transformator poate injecta o componentă continuă în curentul de defect, iar un DDR de tip A poate fi orbit de aceasta. Acolo unde circuitul invertorului este protejat prin DDR, SR HD 60364-7-712 cere tipul B, cu excepția cazului în care producătorul invertorului declară că un tip A este suficient. Declarația producătorului se păstrează în cartea tehnică.
Invertoarele fără transformator au curenți de fugă capacitivi în funcționare normală, proporționali cu suprafața modulelor, care pot declanșa intempestiv un DDR sensibil. Tipul și curentul nominal se aleg simultan după cerințele instalației (condiția de deconectare, selectivitate) și după instrucțiunile invertorului. Evitarea declanșărilor nu justifică eliminarea sau desensibilizarea unei protecții pe care normativul o cere.
Partea de curent continuu nu se leagă la pământ
La invertoarele fără transformator, niciun pol al generatorului fotovoltaic nu se leagă la pământ. Partea de c.c. este izolată față de pământ, iar invertorul face două verificări: măsoară rezistența de izolație înainte de pornire și supraveghează curentul rezidual în funcționare. Legarea unui pol la pământ la un asemenea invertor înseamnă scurtcircuit prin puntea invertorului.
Se leagă la pământ numai masele: rame, structură, carcase, jgheaburi metalice. Aceasta este legare de protecție și echipotențializare, nu legare funcțională.
Excepția o constituie legarea funcțională a unui pol, cerută de unele tehnologii de module pentru limitarea degradării induse de potențial. Ea este permisă numai cu separare galvanică între c.c. și c.a. și numai conform instrucțiunilor producătorului de module și de invertor.
8. Echipotențializarea generatorului fotovoltaic
Toate masele generatorului fotovoltaic se leagă între ele și la bara principală de egalizare printr-un conductor continuu, cu traseu alăturat cablurilor de c.c. Explicația schemei de la începutul articolului rezumă legăturile pentru o centrală pe clădire, în schemă TN-C-S.
Schema este de principiu. Structura se leagă la bara de egalizare, nu la paratrăsnet, dacă distanța de separare este respectată; altfel se leagă la amândouă, cu 16 mm². SPD-urile se conectează în derivație, între conductoarele active și bara de egalizare. PEN se leagă la bară în punctul de separare; în aval, PE și N rămân distincte. Fiecare coborâre de paratrăsnet are propria piesă de separație.
Ce se leagă
- Ramele modulelor, dacă producătorul nu declară modulele de clasa II fără cerință de legare; în practică se leagă întotdeauna.
- Șinele și profilele structurii de montaj, fiecare rând.
- Jgheaburile și paturile metalice de cabluri, la ambele capete și la întreruperi.
- Carcasele invertoarelor și ale cutiilor de conexiuni, la borna PE marcată.
- Bara PE a tabloului de curent alternativ.
Secțiunea conductorului
| Situație | Secțiune minimă | Motiv |
|---|---|---|
| Clădire fără paratrăsnet, sau structură la distanța de separare față de paratrăsnet | 6 mm² cupru | Conductorul nu transportă curent de trăsnet |
| Structură legată direct la instalația de paratrăsnet | 16 mm² cupru | Conductorul poate transporta o parte din curentul de trăsnet |
| Legătura barei principale de egalizare la priză | Se dimensionează separat; uzual cel puțin 16 mm² cupru | Conductor principal de legare la pământ |
Valorile sunt cele uzuale pentru echipotențializarea structurii fotovoltaice. Conductorul PE al circuitelor, conductorul spre priză, coborârile de paratrăsnet și electrozii se dimensionează fiecare separat, după funcție, solicitare termică și coroziune, conform SR HD 60364-5-54, standardului de protecție la trăsnet și instrucțiunilor producătorului de invertor.
Legătura ramelor
Ramele modulelor sunt din aluminiu anodizat, iar stratul de anodizare este izolant. O clemă de fixare obișnuită, strânsă pe ramă, nu asigură contact electric. Există trei soluții acceptate:
- Cleme sau șaibe cu dinți care străpung anodizarea, certificate de producătorul structurii pentru continuitate electrică.
- Papuc și șurub cu șaibă zimțată în gaura de împământare marcată pe ramă.
- Conductor continuu, trecut din ramă în ramă fără întrerupere, fixat cu cleme dedicate.
Conductorul nu se întrerupe la demontarea unui modul. De aceea legăturile se fac în derivație din conductorul principal, nu în serie prin rame.
Contactul aluminiu–cupru
Cuprul și aluminiul formează un cuplu galvanic: în prezența umezelii, aluminiul se corodează și contactul se pierde. Cuprul nu se strânge direct pe ramă, iar apa care curge de pe cupru nu trebuie să ajungă pe aluminiu. Legătura se face numai cu piese și în puncte acceptate de producătorul modulului și de cel al structurii, pentru combinația exactă de materiale: cleme bimetalice sau piese dedicate, strânse la cuplul indicat. Un papuc cositorit sau o șaibă de inox oarecare nu demonstrează singure compatibilitatea, iar rama nu se găurește în afara punctelor marcate.
Traseul conductorului
Conductorul de echipotențializare se pozează lângă cablurile de c.c., în același jgheab. Cablurile plus și minus ale aceluiași string se duc împreună, nu pe trasee separate. Motivul este inducția: un curent de trăsnet din apropiere induce într-o buclă o tensiune proporțională cu suprafața ei. O buclă de câțiva metri pătrați între plus, minus și conductorul de egalizare poate induce mai mulți kilovolți la intrarea invertorului.
9. Protecția la trăsnet și la supratensiuni
Modul de legare a structurii fotovoltaice depinde de o singură întrebare: se poate păstra distanța de separare față de instalația de paratrăsnet sau nu. Răspunsul stabilește tipul SPD-urilor și secțiunea conductoarelor.
Montarea modulelor nu crește semnificativ probabilitatea de lovire a clădirii, dar nici nu elimină o obligație existentă. Necesitatea paratrăsnetului se stabilește prin evaluarea riscului după SR EN 62305-2 și I7. Centrala adaugă însă echipamente sensibile și trasee lungi de cablu pe acoperiș, deci supratensiunile induse devin o problemă chiar și fără lovitură directă.
Distanța de separare
La trecerea curentului de trăsnet, conductorul de coborâre urcă la sute de kilovolți față de o structură metalică apropiată, legată la pământ pe alt traseu. Dacă distanța dintre ele este prea mică, apare o descărcare laterală. Distanța minimă este:
| Termen | Semnificație | Valori |
|---|---|---|
| k_i | Depinde de nivelul de protecție | 0,08 pentru nivelul I; 0,06 pentru II; 0,04 pentru III și IV |
| k_c | Împărțirea curentului pe coborâri | Metoda simplificată: 1 pentru o coborâre; 0,66 pentru două; 0,44 pentru trei sau mai multe |
| k_m | Materialul dintre cele două părți | 1 pentru aer; 0,5 pentru beton sau zidărie |
| l | Lungimea pe conductor de la punctul considerat până la cea mai apropiată legătură echipotențială | în metri |
Exemplu: nivel III, trei coborâri, aer, l = 12 m. Rezultă s = 0,04 × 0,44 × 12 = 0,21 m. Cu o singură coborâre, cazul unei tije de captare izolate, aceeași lungime cere 0,48 m.
Valorile k_c de mai sus aparțin metodei simplificate și se folosesc numai dacă sunt îndeplinite condițiile standardului privind geometria și priza; altfel se calculează distribuția curentului pe coborâri. Distanța s se calculează pentru fiecare punct relevant și se respectă pentru toate componentele centralei: module, structură, cabluri și jgheaburi. O distanță fixă „de siguranță” nu înlocuiește calculul.
Cele trei situații
| Situație | Legarea structurii | SPD pe c.c. | SPD pe c.a. | Conductor de egalizare |
|---|---|---|---|---|
| Clădire fără paratrăsnet | La bara de egalizare | Tip 2 | Tip 2 | 6 mm² cupru |
| Paratrăsnet, distanța de separare respectată | La bara de egalizare, nu la paratrăsnet | Tip 2 | Tip 1 la tabloul general | 6 mm² cupru |
| Paratrăsnet, distanța de separare nerespectată | Direct la paratrăsnet și la bara de egalizare | Tip 1 | Tip 1 | 16 mm² cupru |
Tabelul descrie configurații uzuale pentru centrale pe clădiri. Alegerea finală a SPD-urilor se face după curenții așteptați, zonele de protecție, arhitectura centralei, schema rețelei și instrucțiunile producătorului, conform CLC/TS 51643-32.
A doua situație este cea de dorit: modulele stau în volumul protejat al tijelor de captare, dar izolate de ele. Curentul de trăsnet nu intră în structura fotovoltaică și nici în clădire pe cablurile de c.c. A treia situație apare pe acoperișuri metalice sau aglomerate, unde separarea nu se poate realiza.
Alegerea și montarea SPD-urilor
- Tensiunea maximă de funcționare continuă a SPD-ului de c.c. trebuie să acopere tensiunea maximă de mers în gol a stringului la temperatura minimă a amplasamentului. Regula simplificată este cel puțin 1,2 × tensiunea de mers în gol la STC; ea se verifică cu coeficientul de temperatură al modulelor.
- Nivelul de protecție al SPD-ului trebuie să fie sub tensiunea de ținere la impuls a invertorului, cu o rezervă de circa 20 %.
- Dacă traseul de cablu între SPD și echipamentul protejat depășește 10 m, se montează un al doilea SPD la capătul celălalt. Un invertor aflat la 30 m de module are SPD la intrarea lui și SPD lângă module.
- Lungimea totală a conexiunilor SPD-ului este de cel mult 0,5 m. Se însumează ramura de la conductorul activ, protecția de rezervă a SPD-ului și legătura la bara de egalizare, nu doar ultima. Conexiunea în V, cu intrare și ieșire pe aceeași bornă, elimină lungimea ramificației.
- Secțiunea legăturii la pământ: uzual 6 mm² cupru pentru tipul 2 și 16 mm² cupru pentru tipul 1, dacă producătorul SPD-ului nu cere mai mult.
- SPD-urile integrate în invertor sunt, de regulă, de tip 2. Ele nu înlocuiesc un tip 1 acolo unde acesta este necesar.
Parcuri la sol
La parcuri, lovitura directă în structură este un scenariu de proiectare. Măsurile recomandate de IEC TR 63227 sunt: tije de captare între mese, dimensionate prin metoda sferei rulante și amplasate astfel încât să nu umbrească modulele; priză plasă cu ochiuri de 20 × 20 m până la 40 × 40 m, ca reper practic care nu înlocuiește verificarea tensiunilor de pas și de atingere; legarea fiecărei mese la plasă; SPD la ambele capete ale cablurilor lungi de c.c. și ale cablurilor de comunicație.
10. Execuția prizei de pământ, pas cu pas
O priză se execută în nouă etape, iar verificarea îmbinărilor se face înainte de astupare, pentru că după aceea lucrarea devine ascunsă. Etapele de mai jos descriu o priză complexă din platbandă și electrozi verticali.
- Verificarea traseului. Se identifică utilitățile îngropate: gaz, apă, canalizare, cabluri. Traseul prizei se păstrează la circa 1 m de fundație și se evită zonele cu umpluturi de moloz sau zgură, care au rezistivitate mare și sunt corozive.
- Săparea șanțului. Adâncime 0,8–1 m, lățime 0,4–0,5 m. Adâncimea ține banda sub stratul care îngheață și se usucă; minimul din normativ este 0,5 m, iar valoarea din proiect ține cont de adâncimea locală de îngheț.
- Baterea electrozilor verticali. Se bat din fundul șanțului, cu ciocan pneumatic sau electric și cap de batere, până când capătul superior rămâne la 10–15 cm deasupra fundului șanțului. Distanța între electrozi este cel puțin egală cu lungimea lor. Electrozii de adâncime se îmbină din tronsoane de 1,5 m cu mufe, pe măsură ce coboară.
- Pozarea platbandei. Banda se așază de regulă pe cant: astfel pământul se așază pe ambele fețe și nu rămân goluri sub bandă. Se îndreaptă înainte de pozare și nu se întinde forțat.
- Îmbinările. Banda se sudează de fiecare electrod și la fiecare înădire. Sudura se face prin suprapunere, cu cordon pe ambele laturi, după detaliul din proiect; în practica locală suprapunerea este de cel puțin 100 mm. Alternativa sunt clemele de îmbinare conforme SR EN 62561-1, strânse la cuplul indicat. În sol nu se folosesc îmbinări cu un singur șurub obișnuit.
- Protecția îmbinărilor. Sudura arde stratul de zinc. Zona se curăță de zgură și se acoperă cu bitum sau bandă anticorozivă. O sudură neprotejată este primul loc în care banda se întrerupe.
- Ieșirile din sol. Conductoarele care ies din pământ se protejează pe circa 0,3 m sub și deasupra nivelului solului, cu bandă anticorozivă sau tub. Trecerea sol–aer este zona cu cea mai rapidă coroziune.
- Piesele de separație. Fiecare coborâre de paratrăsnet și legătura spre bara principală de egalizare au câte o piesă de separație, la înălțime accesibilă sau în cămin de vizitare. Piesa permite desfacerea legăturii pentru măsurarea prizei separat de restul instalației. Se numerotează.
- Măsurarea și astuparea. Înainte de astupare se verifică și se fotografiază traseul și îmbinările și se întocmește procesul-verbal de lucrări ascunse. Astuparea se face cu pământ cernut, fără pietre și moloz, compactat în straturi de 20 cm. Rezistența de dispersie se măsoară după astupare și compactare: banda descoperită nu are încă contactul cu solul din calcul, deci o măsurare intermediară este doar orientativă. Dacă valoarea finală nu se încadrează, se adaugă electrozi în pozițiile de rezervă prevăzute.
Cazuri particulare
Sol cu rezistivitate mare. Dacă priza nu atinge valoarea cerută, ordinea soluțiilor este: electrozi de adâncime, extinderea prizei orizontale, apoi materiale de ameliorare (bentonită sau compuși conductivi dedicați) în jurul electrozilor. Nu se folosesc adaosuri improvizate de sare sau cărbune: sarea se spală și corodează oțelul. Materialele de ameliorare sunt produse dedicate, evaluate pentru coroziune și mediu, puse în operă după instrucțiunile producătorului.
Priza de fundație. Platbanda sau oțelul rotund se așază în fundație înainte de turnare, cu acoperire de beton de cel puțin 5 cm pe toate părțile, legată de armătură la intervale de circa 2 m. Se lasă mustăți de legătură la fiecare coborâre și la bara principală de egalizare. Fundațiile cu hidroizolație sau termoizolație perimetrală sunt izolate de sol; în acest caz priza se execută ca inel în afara izolației.
Parc la sol. Platbanda se pozează în șanțurile de cabluri, sub cabluri, la fundul șanțului. Fiecare masă se leagă la plasă în cel puțin un punct, iar mesele dintr-un rând se leagă între ele cu punți flexibile care preiau dilatarea. Gardul metalic se leagă la priză dacă se află în zona ei de influență; soluția se stabilește prin proiect, împreună cu verificarea tensiunilor de atingere.
11. Materiale și coroziune
Materialul uzual pentru prize în România este oțelul zincat la cald, iar regula de bază este să nu se combine în sol metale diferite fără o analiză a coroziunii. Durata de viață a prizei trebuie să acopere cei 25–30 de ani ai centralei.
| Material | Formă și dimensiune minimă orientativă | Utilizare | Comportare în sol |
|---|---|---|---|
| Oțel zincat la cald | Platbandă de 90 mm², grosime minimă 3 mm (uzual 40 × 4 mm); rotund Ø10 mm; țăruș Ø16 mm; țeavă Ø25 mm | Prize orizontale și verticale | Bună în soluri obișnuite; se corodează lângă cupru și lângă oțel înglobat în beton |
| Cupru | Funie sau conductor masiv de 50 mm²; țăruș Ø15 mm | Soluri agresive, prize cu durată lungă | Foarte bună; corodează oțelul zincat din apropiere |
| Oțel cuprat | Țăruș Ø14 mm, strat de cupru de 250 µm | Electrozi de adâncime | Bună cât timp stratul nu este deteriorat la batere |
| Oțel inoxidabil | Platbandă de 100 mm²; rotund Ø10 mm | Ieșiri din beton în sol, soluri agresive | Foarte bună; neutru față de oțelul din beton |
| Aluminiu | Nu se folosește în sol | Numai suprateran, la captare și coborâri | Se corodează rapid în sol și în beton |
Dimensiunile sunt orientative, după tabelele din ediția anterioară a standardului de protecție la trăsnet și SR EN 62561-2. În proiect, materialele se specifică prin geometrie, grosime, acoperire și clasă de material, după ediția în vigoare; coroziunea și solicitarea termică pot impune dimensiuni mai mari.
Cuplul galvanic din sol
Două metale diferite, legate electric și așezate în același sol umed, formează o pilă. Metalul mai puțin nobil se dizolvă. Cazurile întâlnite la centrale fotovoltaice:
- Oțel zincat lângă cupru. O priză nouă din cupru, legată la o priză veche din oțel zincat, o corodează accelerat pe cea veche. Se continuă cu același material, iar compatibilitatea se analizează pentru toată instalația interconectată.
- Oțel zincat lângă oțel în beton. Armătura înglobată în beton are un potențial apropiat de al cuprului. Un inel de oțel zincat legat la armătura fundației se corodează accelerat. Legăturile care ies din fundație în sol se fac din inox sau din cupru izolat. Un racord de inox nu protejează însă restul inelului zincat legat la armătură: materialul prizei exterioare se alege compatibil sau se justifică prin proiect, ținând cont de sol și de raportul suprafețelor.
- Stâlpii zincați ai parcului lângă plasă de cupru. Plasa de cupru consumă zincul stâlpilor. La parcuri cu structură bătută din oțel zincat, plasa se execută din oțel zincat sau inox.
Îmbinări supraterane
La suprafață, regula este aceeași, cu apa de ploaie în rol de electrolit. Între cupru și aluminiu sau între cupru și oțel zincat se intercalează piese bimetalice sau din inox. Șuruburile, piulițele și șaibele sunt din inox A2 sau A4. Fiecare îmbinare cu șurub are șaibă elastică sau zimțată și se strânge la cuplul indicat de producător.
12. Verificarea și măsurarea
Recepția unei instalații de legare la pământ cuprinde cel puțin trei măsurări, completate de verificarea protecțiilor și de celelalte încercări cerute prin proiect: rezistența de dispersie a prizei, continuitatea legăturilor de echipotențializare și rezistența de izolație a părții de c.c. Rezultatele se consemnează în buletinul de verificare emis de personal autorizat pentru astfel de măsurări.
Rezistența de dispersie: metoda căderii de potențial

Aparatul injectează curent între priza măsurată (E) și o sondă de curent (C) bătută la distanță. O a doua sondă, de tensiune (P), măsoară potențialul solului între ele. Rezistența afișată este raportul dintre tensiunea E–P și curentul injectat.
Pașii de lucru:
- Priza se separă de instalație la piesele de separație; altfel, în rețele TN, aparatul măsoară priza în paralel cu toate prizele rețelei, prin conductorul PEN, și arată o valoare fals mică. Separarea întrerupe protecția instalației: o face numai personal autorizat, cu instalația scoasă din funcțiune când este necesar și fără a întrerupe conductorul PEN. Se desfac toate căile de legătură, inclusiv coborârile de paratrăsnet. Dacă separarea nu este sigură, se folosește o metodă selectivă, fără deconectare. După măsurare, legăturile se refac și se verifică.
- Ca reper inițial, sonda de curent C se bate la circa cinci ori cea mai mare dimensiune a prizei (diagonala conturului). Pentru hala de 60 × 30 m din exemplul A, diagonala este 70 m, deci C se așază la circa 350 m.
- Sonda de tensiune P se bate pe aceeași linie, la 62 % din distanța E–C. În acest punct, într-un sol omogen și cu sonda C suficient de departe, influențele celor doi electrozi se compensează. Poziția de 62 % este un reper, nu o garanție: validitatea o confirmă pasul următor.
- Se repetă măsurarea cu P mutată la 52 % și la 72 %. Dacă cele trei valori diferă cu mai mult de câteva procente, se investighează cauza: sonda C prea aproape, sol stratificat, conducte sau alte perturbații. Măsurarea se reia la altă distanță și pe altă direcție, iar validitatea se confirmă prin curba de potențial.
- Se notează starea solului (uscat, umed, înghețat) și data. Valoarea măsurată se corectează cu coeficientul de sezon înainte de compararea cu limita.
La parcurile mari, distanța de cinci diagonale devine nepractică. Se folosesc metode adaptate prizelor întinse, cu interpretarea curbei de potențial, sau măsurări cu injecție de curent mare; metoda se stabilește de laborator și se menționează în buletin.
Măsurarea cu clește, fără sonde, este valabilă numai pentru un electrod legat în paralel cu multe alte prize. Cleștele indică impedanța buclei în care este prins: dacă există un retur metalic care ocolește solul, cum se întâmplă pe un inel închis, valoarea citită nu este rezistența de dispersie.
Continuitatea legăturilor
Se măsoară rezistența între bara principală de egalizare și fiecare masă: capetele fiecărui rând de module, structura, jgheaburile, carcasele. Aparatul trebuie să injecteze cel puțin 200 mA. Valoarea așteptată se calculează din lungimea și secțiunea conductorului și este, de regulă, sub 1 Ω. O valoare mult mai mare decât cea calculată indică o îmbinare slabă.
Rezistența de izolație a părții de c.c.
Se măsoară după procedura din SR EN 62446-1, între conductoarele active ale stringului și pământ, cu invertorul și SPD-urile separate conform instrucțiunilor producătorilor, pentru că tensiunea de încercare le poate deteriora. Generatorul iluminat rămâne sub tensiune pe durata încercării, deci se lucrează cu măsurile de securitate corespunzătoare.
| Tensiunea sistemului (U_OC la STC × 1,25) | Tensiunea de încercare | Rezistența minimă |
|---|---|---|
| sub 120 V | 250 V | 0,5 MΩ |
| 120–500 V | 500 V | 1 MΩ |
| peste 500 V | 1.000 V | 1 MΩ |
Pragurile sunt cele uzuale și se confirmă în ediția aplicabilă a standardului. Măsurarea are sens numai dacă ramele și structura sunt deja legate la pământ: altfel, un defect de izolație față de o ramă flotantă nu este detectat.
Buletinul de verificare și periodicitatea
Buletinul cuprinde: schema prizei, metoda și aparatul folosit, poziția sondelor, starea solului, valoarea măsurată, valoarea-limită din proiect și concluzia. Operatorul de distribuție îl cere la punerea în funcțiune. Pentru dosarul de prosumator, conținutul buletinului, corecția valorii citite și greșelile frecvente sunt descrise în articolul Buletinul PRAM la un sistem fotovoltaic, iar locul lui între celelalte piese, în etapele dosarului de prosumator.
După punerea în funcțiune, priza se verifică periodic. Periodicitatea se stabilește după reglementările aplicabile, nivelul de protecție la trăsnet, mediu și programul de mentenanță; mulți beneficiari și asigurători cer verificare anuală. Verificarea se repetă după orice lovitură de trăsnet cunoscută și după lucrări de săpătură în zona prizei.
13. Greșeli frecvente pe șantier
Cele mai multe defecte de împământare la centrale fotovoltaice nu țin de calcul, ci de îmbinări și trasee.
| Greșeală | Efect | Corecție |
|---|---|---|
| Țăruș separat pentru centrala fotovoltaică, nelegat la priza clădirii | La trăsnet sau defect apar diferențe de potențial de kilovolți între cele două prize, prin invertor | O singură instalație de legare la pământ; toate prizele legate între ele |
| Rame considerate legate prin clemele de fixare obișnuite | Anodizarea izolează; ramele rămân flotante | Cleme certificate pentru continuitate sau papuc în gaura de împământare |
| Papuc de cupru strâns direct pe aluminiu | Coroziune galvanică, contact pierdut în timp | Piese bimetalice acceptate de producătorul modulului și al structurii |
| Legături lungi și în buclă la SPD | Tensiune reziduală mare; invertorul se defectează deși SPD-ul a funcționat | Cel mult 0,5 m în total, conexiune în V |
| Cabluri plus și minus pe trasee separate | Buclă de inducție de zeci de metri pătrați | Plus, minus și conductorul de egalizare în același jgheab |
| Structură legată la paratrăsnet cu conductor de 6 mm² | Conductor subdimensionat pentru curentul parțial de trăsnet | 16 mm² cupru sau păstrarea distanței de separare |
| Electrozi verticali bătuți la 1 m unul de altul | Ecranare puternică; electrozii nu își justifică costul | Distanță cel puțin egală cu lungimea electrodului |
| Suduri neprotejate în sol | Coroziune și întreruperea benzii | Bitum sau bandă anticorozivă pe fiecare sudură |
| Măsurarea prizei fără desfacerea piesei de separație | Valoare fals mică, prin rețeaua PEN | Măsurare cu priza separată în condiții de siguranță sau metodă selectivă |
| Măsurare după ploaie, fără coeficient de sezon | Priza nu respectă limita vara sau la îngheț | Corecție cu coeficientul de sezon; remăsurare în perioada uscată |
| N legat din nou la PE în tabloul invertoarelor | DDR-urile declanșează sau nu mai protejează; curenți pe conductoarele de protecție | Separare PE–N menținută în aval de punctul de separare |
| DDR incompatibil cu invertorul sau cu cerințele instalației | Declanșări intempestive sau DDR orbit de componenta continuă | Tip și curent alese după protecția cerută, selectivitate și instrucțiunile invertorului; tip A numai cu excepție documentată |
14. Listă de verificare la recepție
Lista cuprinde verificările minime pentru instalația de legare la pământ; nu înlocuiește programul de verificări din proiect.
Proiect și documente
- Rezistivitatea solului măsurată și consemnată, cu data și starea solului
- Calculul prizei, cu valoarea-limită justificată (4 Ω, 1 Ω sau din calculul de medie tensiune)
- Evaluarea riscului de trăsnet și calculul distanței de separare
- Plan al prizei cu poziția electrozilor și a pieselor de separație
- Proces-verbal de lucrări ascunse, cu fotografii ale îmbinărilor înainte de astupare
Priza de pământ
- Adâncime de pozare conform proiectului (uzual 0,8–1 m)
- Suduri conform detaliului din proiect, protejate anticoroziv
- Ieșiri din sol protejate la trecerea sol–aer
- Piese de separație accesibile și numerotate
- Un singur material în sol sau combinații justificate
Echipotențializare
- Fiecare rând de module și fiecare șină legate la conductorul de egalizare
- Contact aluminiu–cupru realizat cu piese acceptate de producători pentru combinația de materiale
- Jgheaburi metalice legate la ambele capete
- Carcasele invertoarelor legate la borna PE
- Conductor de egalizare pozat lângă cablurile de c.c.
Protecție la supratensiuni
- Tipul SPD-urilor corespunde situației din secțiunea 9
- Legături la SPD de cel mult 0,5 m
- SPD la ambele capete pentru trasee de peste 10 m
Măsurări
- Rezistența de dispersie măsurată după astupare, cu separare în condiții de siguranță sau prin metodă selectivă, sub limita din proiect
- Continuitate măsurată de la bara de egalizare la fiecare masă
- Rezistența de izolație a fiecărui string
- Impedanța buclei de defect și funcționarea protecțiilor (DDR, timpi de deconectare) verificate; la parcuri, tensiunile de atingere și potențialele transferate (gard, conducte, cabluri); buletin de verificare emis
Notă privind sursele
Articolul a fost redactat din practica de proiectare și apoi supus unei revizii tehnice independente, care a confruntat coeficienții de utilizare și de sezon cu îndreptarul 1 RE-Ip 30/2004 (tabelele A.1.1, A.1.8, A.1.10), indicativele standardelor cu cataloagele organismelor de standardizare și republicarea seriei de protecție la trăsnet cu Buletinul Standardizării ASRO, decembrie 2024.
Nu au putut fi consultate integral edițiile curente ale SR EN IEC 62305, SR HD 60364-7-712, SR EN 62561-2 și SR EN 62446-1. Valorile preluate din acestea (lungimi minime ale electrozilor, dimensiuni de materiale, praguri de încercare, limita de 10 Ω pentru priza separată de paratrăsnet) se confirmă în ediția aplicabilă înainte de a fi folosite într-un proiect. Articolul nu înlocuiește proiectul întocmit de un proiectant autorizat.

